sa uit, sa nu uit..

cind uiti, n-o face
mai bine las-o-n mintea ta..
caci timpul trece..lumea tace..
e trist cind esti cind esti capabil de-a uita..

cum se face ca atunci cind decid sa uit ceva, anume acel element se inregistraza mult mai profund si devine imposibil de-a fi aruncat?! ar fi tendinta naturala de contradictie? sau ceea ce e dorit nedorit, devine brusc maxim dorit? :)

neuitatu' e o forma de existenta ce impune tensiune, atentie, precautie..nu uiti, deci tii cont de greselile si victoriile ce ti-au marcat viata intr-un oarecare moment, respectiv esti intr-adevar la curent cu ceea ce ti se intimpla..nu mai ai scuza de a gresi din nou, de a pasi pe aceeasi sticla..incordare, perfectionism..e mai greu stiu..dar mai curat I guess..