enough

şi sunt satulă de înscenări, condiţii, limite..

sătulă de neîncrederea cu care generos ne remunereaza societatea pe toţi cei ce încearca şi promovează public orice gen de inovaţie..

sătulă de cuvinte goale..dezbrăcate..inutile, dar plăcute..ce ascund adevărul..condamnă la superficialitate continuă..laudă nimicuri..mint..

sătulă de această senzaţie, recent prezentă mereu..oriunde..t r a d a r e..oare ne este sortit să o ducem rău necontenit sau doar fugim inconştient de posibilitatea de a o face bine/corect?!

aş vrea să fie un "cancel" pentru asta sau cel puţin un "remind me later"..aşa aş putea face faţă treptat..ca în clasele primare, unde rezolvarea unei expresii cu mai multe operaţii se diviza în mai multe etape uşoare..dar nu e..

sătulă, but not enough to run away..probabil e prostie, dar eu prefer să cred că e patriotism :)

cărţi ascultate

recent am decis că am atins acel moment de maturitate literară în care îmi este permis să fac cunostinţa cu Lolita..planificam demult această întâlnire, însă o tot amânam..nu vroiam să pierd din esenţă datorită incapacităţii de a o înţelege..ziceam "încă nu..nu acum..când voi creşte mare o voi citi"..am crescut, de fapt am facut-o de ceva vreme, însă totuşi prefer să fiu total pregătită atunci cind mă apuc de literatura ce implică, by default, lăsarea unei amprente semnificative în existenţa mea..

am luat-o încet..iniţial am facut cunoştinţa cu V.N. pe un teren neutru, cunoscut, fie şi în proporţii diferite, pentru ambii..şah..citeam încet, savurănd fiecare epitet..reciteam pagini întregi..ma temeam sa nu fi pierdut vre-un accent ascuns, vre-o idee mascata..m-a impresionat..l-am poreclit scriitotul meu preferat şi, dupa un an, în care nu am găsit pe nimeni demn sa-l înlocuiasca, am decis că sunt gata..

audiobook..ai fi o inovaţie necesară societăţii active sau doar o invenţie concepută pentru a mângâia lenea?! oricum, dacă tot nu aveam cartea, iar căştile noi se plictiseau nemulţumite pe raft, am decis să las încăpăţinarea şi să ascult vocea unui strain citindu-mi cartea mult dorită..

era un actor..citea perfect..însă gândul că eu nu iau tot de la autor nu ma lăsa..de fiece dată cînd simţeam în vocea naratorului conturarea definitivă a unei idei, mă întrebam "oare cum aş fi citit eu? poate din perspectiva mea totul era să aiba o alta formă?"..ascultam un spectacol într-o regie venetică, dar eu? ce fac eu aici? mesajul autorului nu trece prin prisma gândirii mele ci prin una străină..cuvinte, propoziţii, idei rugumate, gata să între în capul meu deja configurate, rigide, uscate..nu e suficient..

dar voi păstra răbdarea..nu las cartea până nu aud finalul în interpretarea străină, însă la sigur o voi reciti cu prima ocazie..filă cu filă..să o simt vie în capul meu..adevărată plăcere..

ce-o fi

ziua studentului..concerte în centru..cine cântă?

le-am auzit/văzut publicitatea..nu i-am ştiut până acum şi cred ca n-o să-i cunosc nici memorez vre-odata..

ce-o fi? sunt eu deja trecută la ai mei 2 şi 2 sau într-adevăr nu există nimic memorabil azi?

nu admit compromisuri (cauza aici)..alintată cu muzica calitativă de cândva, acum refuz să accept inovaţiile simpliste de orice gen..îmi pun propriile limite (de parcă nu ar fi destule cele existente)..probabil greşesc..probabil ţintesc prea departe..dar prefer să nu ştiu decât să ştiu ca e rău..

***

Pustiu:
Fragilă, neîndamănatică
e acea nouă realitate...
Adevăr:
Veninul banalităţii
ţinteşte palid în lumină...
Absurd:
Dragostea e doar un viciu
înrădăcinat în buze...
Nimic:
Filosofia putredă posedă împărăţia,
nodul ei e doar o viaţă...
Totul:
La fel şi absolutul murdar
împle ochii din minciuni...

Victimă?! destul..

Ce e cu tendinţa asta lumească de a preschimbă problemele străine în proprii?

Mereu există cineva, care se crede suficient de nefericit pentru a mă priva de plăcerea de a fi victimă..dânsu(a) pretinde a fi mai demn de privilegiul "jălirii" decât mine căci problemele-i, în mod natural, par mai aspre..de ce să nu ne plângem concomintent? oare nu e loc pentru 2?

De fiece dată când mi se întâmplă să ajung să-mi vărs durerea pe capul cuiva, aşteptând fie tacere confortabilă, milă în ochi şi nodding afirmativ, fie protecţie activă, afirmaţii înflăcărate şi poziţie oricând gata de atac, apare cineva care ma scoate din poziţia de victimă, îmi aruncă cu agresivitate un şir de probleme necunoscute şi ma face să fiu eu cea gata de luptă cu milă în ochi..%)

Neînvinse pentru mine rămân frazele cu antetul: "da eu..", "da la mini..", "la tine încă nică, iaca eu ce am păţit.."..anume ele îmi tranformă planul în eşec..eu, care speram la o ora de compasiune, ce primesc?! redirecţionare în doar 2 cuvinte..7 secunde şi iar luptă..eh..de ce nu eram pregătită mai serios? problemele mele simple nu rezistă concurenţei de azi..am nevoie de altele..

Acum..cât n-ar dura din momentul recepţionării unei probleme străine până la tranformarea ei în una proprie, important e că există acei ce nu ne permit să dureze suficient de mult pentru a deveni obicei..merită mulţumiri..pe bune :)

Dar din dar se face..egoism?!

Bunica mereu mi-a zis: “Din dar în dar se face rai”

curios..oare redăruirea în baza motivelor mai puţin “curate” este deasemenea valabilă pentru rai? atunci e simplu..selectez darurile ce nu-mi îndestulează necesităţile, le tranform, cu o doză mare de generozitate artificială, în cadouri (chiar dacă şi nedorite) şi raiul îmi e asigurat, nu?!

sau poate totuşi e un caz ce implică mai multă atitudine..biblia zice: darul e sacrificiu..nu dau din dorinţa de a mă elibera de ceva, dar de a suplini careva necesitaţi straine, similare celor ce-mi fac propria existenţă..nu fac curat în garderobă ci-mi refuz nişte plăceri pentru a le transpune altcuiva în aceeaşi intensitate..nu-mi modelez propriul drum spre porţile mult dorite, ci împing pe alţii spre ele..

deci să fim sinceri..nu ţi-am adus ăst dar deoarece m-am gândit la tine necontenit, ba deloc..am făcut-o din pur egoism..eu eram cea de la care nu-mi puteam lua gândul în momentul în care te convingeam că am selectat ceva exclusiv pentru tine şi tot eu eram în prioritate atunci când ziceam că sper să iţi placă..eu, să ştii..să ştiu şi eu..să o pot spune fără minciună, căci cine ştie, poate din sinceritate în sinceritate tot rai se face :)

*Tragedie*

Păzind lumina am repăşit în viaţa...
Am dus altarul celor
ce ascund păcatul...
Am pus rotunda mea răbdare
în clopotniţa unui nou destin...
Am reluat prostia transformind-o în filosofie...
Am pierdut...
Căci văd victorie doar în tragedie...

*Femeia*

Femeia păcatului, lipsită de durere,
a înviat pipăind furia.
Şi el?...
El doar al ei era
pierzîndu-se linguşitor în vis.
Zdrenţăroase le-au fost faptele...
Politicoasă le-a fost pofta...
Femeia păcatului a impus o nouă dimensiune
Sub o paşnică aglomerare de instincte.

Multitudinea posibilităţilor – putem alege una?!

Se dă: fie se pune ca scop efectuarea unei călătorii în europa

Se cere: de ales hotele..varianta optimă ..raportul  calitate/preţ >= 1

Rezolvare:

Booking.com..excelent..multă informaţie..hm..hotelul ăsta e bun,  însa preţul..nu merge..altul..e plăcut..dar localizarea..prea departe..altul..uuu ăsta e cu renume..mereu mi-am dorit să stau aici..amplasat chiar în centru, minune..să vedem review-uri..ahhh..nici unul pozitiv..următorul..nu..următorul..niciodată..următorul..posibil..următorul..poate este totuşi ceea ce caut?..următorul..să le văd pe toate întâi..prea multe..e imposibil..poate anulez totul..

q.e.d.

Posibilităţi, variante, concepte, soluţii, culori, idei, arome, confesii..multitudine periculoasă! cum o scoatem la capăt?!

Mereu am luptat pentru alegere..am zis că fără opţiuni nu suntem liberi..ne-am împotrivit aspru impunerii unei formule unice pentru toţi..toate pentru ca acum, având imposibilul în faţă, să fim înglodaţi în propriile dorinţe, incapabili de a alege..dorim tot sau nimic..

Nu, nu sunt pro limite, unicitate sau formă şcolară..chiar deloc..dar sunt contra opţiunilor „de umplutură”..contra diversităţii ce supraîndestulează necesarul..vreau democraţie in doze comestibile!

Cer mult sau puţin?!

This is going to be good..why else would I be crying?!

Aş vrea să zic că cele mai neplăcute momente din viaţa mea sunt uitate..aş vrea să afirm tare că mai bine nu le aveam..aş vrea să le displac, blochez, dizolv..însă (şi asta mă dezarmează cînd ajung sa le înfrunt) cele mai neplăcute momente din viaţa mea revin a fi cele mai fericite..

De fiece dată, retrăind un eşec dureros, simt căldură căci am fost eu..eu cea de atunci, mică, nouă..am lăsat multe greşeli să alunece în vizorul celor ce aşteptau doar perfecţiune..nu-mi e ruşine, căci am trăit..şi ceea ce se reproduce acum sunt amintiri dulci, chiar dacă în acel moment semnificativ din trecut mi-au lăsat sufletul doar găuri..găuri atunci..acum experienţe valoroase, momente de transformare, puncte de control..pe ele le vreau memorate mai mult decăt clipele de fericire proastă..

bolnav? depresiv?  neee..productiv!

Îmi iubesc greşelile..şi ele, pe „cernoziomul” dragostei, devin tot mai complexe, inexplicabile..iau caracter propriu..eroul negativ (eşecul) obţine noi dimensiuni pozitive sub presiunea maturităţii..se face indispensabil existenţei mele..nefericirea trecută, neuitată mă face mai flexibilă pe timp de tristeţe şi mai stabilă în bucurie..oare nu asta e perfecţiunea căutată?!

Când iţi e urât însemană că ai de cine să-ţi aduci aminte...şi eu vreau să cred că am :)

Interviul

Uh..azi  încep cu o înfrângere..am mai primit un refuz..nu e primul dar sper şi nici ultimul..

Posturi, interviuri, aprecieri, dezamagiri..

Intervievarea pentru un post nu asigură obţinerea lui, însă apropie substanţial de înţelegerea cerinţelor înaintate de angajator..fresh absolvenţii, în rândul cărora m-am inscris şi eu recent, nu au multe şanse, fapt de care nu sunt anunţaţi decât atunci cind primesc prima scrisoare cu fraze de genul :

„ At this point, after the interview and final short list of candidates, we regret to inform you that we will not be pursuing your application any further at this time. We appreciate your interest ...”

Dureros?! nuuu..

Neclar?! mhm..

Şi totuşi de ce oare ar trebui s-o obţinem din prima?! Ba chiar e interzis..aprecierea productivă a eşecului dizolvă subiectivitatea, reduce mila, trezeşte încăpăţinare..perfect pentru un tânăr şomer :)

Dar am fost..am vorbit..am demonstrat..m-am „vândut”..am încercat să par cât mai calmă şi cât mai natural cointeresată în noul post chiar dacă eram clueless..ţineam să-mi estimez valoarea conform unui protocol străin, cel al angajatorului..să mă fac memorabilă chiar dacă deja pierdusem..am ars poduri..am decis..mi-am ales singură spaţiul..am învaţat!

Acum banalul: „de-ar fi sa reîncep maratonul aş face-o diferit!"

Astfel:

        1. contează atitudinea: am încredere-schimb lumea!

        2. decisivă e dorinţa: vreau, pot, fac!

        3. echiparea tehnică: fie interviul un alt examen de stat, sint gata?

  4. motivare clară: aplic pentru postul X deoarece elefantul, din visul meu de azi noapte, mi-a zis că, dacă nu privesc câte 37 minute zilnic imaginea din geamul ăsta, nu voi fi fericit..bizar?! exact!..astfel erau interpretate de către angajator fiecare din acele prezumţii motivatorii copilăreşti propuse de mine..reacţie total îndreptăţită..

motivare=ceea ce se vrea auzit de la mine+ceea ce vreau eu să aud de la mine  

Simt că nu voi lăsa subiectul fără o abordare temeinică, însă nu acum..în ianuarie..când voi primi job-ul :)

To be continued..

Intro

Asta e..ajunsă aici în pragul unui blog..blogul meu..sună dulce..promit să scot tot ce-i mai bun..promit să o fac regulat..promit să nu renunţ..promit să promit :)

Încep.

Când ajungi să ştii că eşti gata să împărtăşeşti din experienţa ta?!

Când ştii că ai dreptul să te implici în existenţe străine fără riscul de a produce daune majore?!

Când ştii că poţi fi mentor aplicativ unor vieţi străine fără a-ţi afecta propria?!

Niciodata.

Mi-e frică să admit că un gând de-al meu, născut după un scan rapid al unei probleme fie proprii fie total străine, poate fi baza unei hotarâri decizionale..mi-e frică, dar nu tac..o fac..dau sfaturi, mă implic, insist, căci cred (şi o fac efectiv întemeiat) că anume raţionamentul meu va aduce rezultatul dorit şi..mă rog..mă rog să nu fi greşit când mi-am crezut parerea demnă a fi lansată..    

Curaj.

blogul: emoţii, experienţe, gânduri expuse apetisant unui şir de existenţe înfometate..influenţă cu responsabilitate ascunsă..tentaţie înfricoşător de atrăgătoare ce ţine departe până în momentul în care acaparează definitiv..prea mult? deacord..e doar un blog..sint doar gânduri..a mele..enjoy, if willing to do so :)